Cargill se îndreaptă către Atlantic

Începutul anilor 1920 a marcat o perioadă de schimbări majore pe piaţa americană de cereale: Importatorii europeni de cereale apăreau pe Coasta de Est, realizând că, în loc să plătească taxe agenţilor din S.U.A., puteau să-şi stabilească propriile birouri în interiorul ţării pentru a cumpăra direct de la furnizori. Preşedintele Cargill, John MacMillan, Sr., a realizat că, pentru a rămâne competitivă, compania trebuie să se extindă către est, iar aceasta cât mai curând.

„Fie facem în aşa fel încât să fim competitivi,… fie ne lăsăm preluaţi bucăţică cu bucăţică de firmele europene.”
— John MacMillan, Sr., Preşedintele Cargill

În 1923, Cargill a beneficiat de o ocazie neaşteptată: achiziţia firmei concurente Taylor and Bournique, Co., un concern de cereale care, de curând, îşi lichidase activele. „T&B” opera un circuit de birouri pe Coasta de Est, situate în Buffalo, New York, precum şi în Philadelphia şi Pittsburgh din Pennsylvania.

În trei ani, Cargill devenise, la nivel naţional, una din cele mai remarcabile organizaţii de comercializare a cerealelor. Dezvoltarea semnificativă a companiei necesitase o reorganizare a activităţilor de afaceri, astfel încât să poată distribui, comercializa şi depozita mai eficient cerealele.

Prin această nouă prezenţă estică, compania a ridicat mai multe amplasamente de depozitare, printre care cel mai mare siloz de cereale din lume, construit în Albany, New York, până în 1932. Terminalul de vaste dimensiuni se afla la intersecţia dintre Canalul Erie şi fluviul Hudson, oferind acces dublu la regiunea Marilor Lacuri şi la Coasta de Est şi, în final, la Oceanul Atlantic.

Noile locaţii au solidificat prezenţa companiei Cargill în lungul ţărmului estic, sporind afacerea prin clienţi europeni şi punând bazele viitorului comerţ global.