skip to main content

Planul de sugestii Cargill generează noi soluţii 

Compania încurajează angajaţii să-şi împărtăşească ideile unice, introducând un program care să optimizeze activităţile şi să ridice moralul. 

January 01, 2015

La sfârşitul anilor 1940, Cargill căuta noi puncte de vedere pentru dezvoltarea culturii corporative şi îmbunătăţirea activităţilor. Vicepreşedintele executiv Austen Cargill a propus un plan prin care credea că poate îndeplini ambele obiective.

Pe data de 13 aprilie, 1948, a fost introdus Planul de sugestii Cargill. Acest program la nivelul întregii companii încuraja angajaţii să aibă o gândire creatoare şi să transmită ideile de schimbare care ar putea ajuta Cargill să devină o companie mai eficientă şi mai inovatoare. Au fost trimise idei de o diversitate similară celei a domeniilor de expertiză ale Cargill, variind de la noi ide de produse până la metode de reducere a costurilor.

Angajaţii erau încurajaţi să noteze şi să depună planurile într-o cutie de sugestii ori de câte ori aveau un moment de inspiraţie. Propunerile examinate şi aprobate de un comitet consultativ erau alocate unei echipe de investigaţii, care analiza aspectele pro şi contra şi evalua posibilitatea şi costurile punerii în aplicare.

Pe parcursul primilor patru ani, Planul de sugestii Cargill a inspirat trimiterea a 3.819 de idei, dintre care aproximativ o treime au fost adoptate de companie pentru creşterea eficienţei şi scăderea costurilor. Angajaţii au avut satisfacţia de a vedea cum contribuţiile lor sunt puse în practică şi, în plus, au primit o recompensă financiară proporţională cu succesul aşteptat al soluţiei create.

Cu câteva decenii mai târziu, în 2004, compania a dezvoltat un program similar planului de sugerii Cargill: Idei inovatoare, cunoscute mai ales sub numele de i2i. Iniţiativa a stimulat trimiterea a mii de idei originale care au reflectat prezenţa globală în plină expansiune a companiei.

Multe dintre ideile trimise au condus la îmbunătăţiri majore ale activităţilor desfăşurate în diverse ţări din întreaga lume. În Germania, de exemplu, un angajat a propus o soluţie pentru creşterea productivităţii la fabrica de seminţe de rapiţă de la Cargill, care funcţiona la capacitate redusă din cauza spumei produse în timpul procesării. Cu ajutorul noului sistem, Cargill a reuşit să sporească semnificativ vitezele de procesare.

În Texas, divizia Meat Solutions de la Cargill a beneficiat de pe urma programului, după ce a solicitat angajaţilor să ofere recomandări de economisire a apei prin i2i. Echipa a trimit 283 de idei în numai două luni. Treizeci de propuneri au fost implementate, reducând costurile şi realizând economii de peste 11,7 milioane de galoane de apă anual la fabrica de carne de vită.

„Campania demonstrează angajaţilor că am vorbit serios despre crearea unei culturi în care ideile lor contează.”— Paul Hiemenez, Vicepreşedinte pentru iniţiative noi, Cargill Meat Solutions

Atunci când Austen Cargill i-a rugat pentru prima dată pe angajaţi să găsească cele mai bune planuri pentru a ajuta compania, în 1948, nu a avut cum să îşi dea seama de impactul uriaş pe care urma să îl aibă ideea sa pentru aproape 70 de ani. Chiar de la începuturi, Planul de sugestii Cargill şi, mai târziu, i2i, au îmbunătăţi practicile de afaceri, au economisit milioane de dolari şi au conservat resursele. Dar, dincolo de aceste realizări, programul a stimulat creativitatea angajaţilor Cargill, adoptând ideile acestora, pentru a atinge noi niveluri ale succesului