skip to main content

Conectarea lanţului de distribuţie a fulgilor din soia

În eforturile sale de a produce în masă ingrediente speciale din soia, DuPont Nutrition & Health apelează la Cargill ca partener preferat.

January 01, 2015

Soia este una dintre cele mai naturale, mai fiabile şi mai regenerabile surse de proteină de pe glob. Putând creşte în numeroase ţări din toată lumea, soia este un supliment adaptabil, complet, care poate fi adăugat în numeroase alimente. Timp de peste 70 de ani, Cargill a profitat de potenţialul oferit de soia, stabilind surse şi procesând-o pentru pieţele din întreaga lume. În ultimii ani, având în vedere creşterea cererii consumatorilor de produse din soia, clienţii Cargill au început să observe avantajele acestei plante, exprimându-şi dorinţa de a o încorpora în produsele lor.

Timp de peste 15 ani, Cargill a colaborat cu DuPont Nutrition & Health, un lider în ingredientele alimentare de specialitate, inclusiv ingredientele din soia, pentru a satisface cererea în continuă creştere de proteină din soia. La început, Cargill a ajutat firma DuPont Nutrition & Health să producă fulgi de soia, care erau ulterior procesaţi în extract de soia, un ingredient special care adaugă într-o varietate de alimente proteine, fibre digerabile şi vitamine cu efect de îmbunătăţire a metabolismului.

Parteneriatul dintre Cargill şi DuPont Nutrition & Health s-a aprofundat în 2011. Văzând o oportunitate de a face mai mult, Cargill a propus să-şi ofere experienţa unică pentru întregul lanţ de distribuţie al firmei DuPont, de la fazele iniţiale ale procesării boabelor de soia, la distribuţia finală.

În prezent, Cargill este implicată într-un număr de aspecte ale activităţii cu proteină din soia a firmei DuPont Nutrition & Health. Face parte integrantă din lanţul de distribuţie a boabelor de soia al firmei DuPont Nutrition & Health şi participă în numeroase zone ale producţiei, prin servicii suport, cum ar fi informaţii despre cultivatori, programarea transporturilor, livrarea şi depozitarea. De asemenea, DuPont Nutrition & Health foloseşte experienţa Cargill pentru a gestiona costurile pe piaţa extrem de schimbătoare a acestui produs. Printr-o strânsă colaborare, cele două companii pot să creeze oportunităţi de piaţă pentru fermieri, satisfăcând totodată necesităţile clienţilor care doresc să încorporeze avantajele boabelor de soia în produsele lor.

Dupont Soy Inpage Bogată în proteine şi vitamine, soia este o sursă completă de nutriţie. Cargill ajută firma DuPont Nutrition & Health să producă fulgi de soia, care sunt adăugaţi într-o gamă variată de alimente.