skip to main content

Portretul unui lider: David W. MacLennan

Căutarea unei dezvoltări profesionale conduce înapoi, la Cargill: MacLennan este numit Director executiv în 2013.

January 01, 2015

Gândirea tradiţională bazată pe zicala „Nu te mai poţi întoarce acasă” sugerează faptul că amintirile sunt extrem de frumoase şi că realitatea rareori este la fel de plăcută a doua oară. Dave MacLennan nu este de aceeaşi părere. Directorul executiv din prezent al companiei Cargill a părăsit compania în 2000 căutând oportunităţi noi şi diferite. Doi ani mai târziu, a revenit şi şi-a început ascensiunea către poziţia de top.

Cargill a avut mereu un rol central în viaţa lui MacLennan. Tatăl său, Everett, a lucrat pentru companie timp de 42 de ani, începând pe postul de comerciant de cereale şi ajungând, în timp, în postul de Vicepreşedinte senior pentru departamentul global de resurse umane. „Când locuiam în Chicago [Illinois], luam trenul şi mergeam la biroul lui”, îşi aminteşte MacLennan. „Mergeam în camera telescriptorului şi vedeam eşantioanele de cereale cu care lucra. În acest mod, munca lui era foarte reală pentru mine.”

Leadership Dave Mclennan Inpage
Everett, tatăl lui MacLennan (deasupra) lucrează în diverse birouri Cargill din Statele Unite în timpul celor 42 de ani de carieră, expunându-şi fiul la diversele oportunităţi oferite de companie.

Când a venit timpul ca MacLennan să-şi aleagă propria carieră, nu era convins că dorea să lucreze pentru Cargill. „Doream să merg în altă parte, într-o companie mai mică şi să-mi stabilesc propria identitate şi reputaţie”, spune el. MacLennan şi-a început cariera ca agent şi funcţionar în cadrul Chicago Board of Trade, un centru al activităţilor cu bunuri agricole din ţară, şi, prin acţiuni ulterioare, a ajuns să ocupe postul de Vicepreşedinte senior în cadrul LIT America din Chicago. Când se gândea la viitor, vedea mai puţine oportunităţi de învăţare, dezvoltare şi îmbunătăţire — trei ingrediente pentru carieră despre care ştia că ar fi fost disponibile într-o companie precum Cargill.

MacLennan s-a alăturat companiei Cargill în 1991 şi a ocupat un număr de posturi de management în Statele Unite, Londra (Anglia) şi Geneva (Elveţia), inclusiv posturi în cadrul diviziilor financiare şi de management al riscului, pentru energie şi proteine de origine animală. În 2000, după ce i s-a oferit un post de responsabilitate în cadrul unei companii care avea nevoie de schimbări majore, MacLennan s-a alăturat companiei U.S. Bancorp Piper Jaffray din Minneapolis, Minnesota, în postul de manager al pieţelor de capital cu venituri fixe.

Doi ani mai târziu, el a revenit acasă, la Cargill — permanent, de data aceasta. A revenit pentru a conduce divizia pentru comerţ cu petrol a companiei şi pentru a servi ca lider de platformă pentru departamentele de management al riscului şi de servicii financiare, mutându-se la Geneva. A fost inspirat de noua Intenţie strategică a companiei, precum şi de schimbările efectuate la nivel de conducere şi de management al talentelor. „Nu am simţit niciodată că [MacLennan] a plecat de la Cargill”, spune Greg Page, care a ocupat postul de Director executiv înaintea lui MacLennan. „Profita doar de o oportunitate de dezvoltare pe care noi nu i-o puteam oferi la momentul respectiv. Cred că întotdeauna a simţit că locul lui şi principiile de care avea nevoie se aflau în cadrul Cargill.”

În 2004, MacLennan a revenit în Statele Unite pentru a ajuta la administrarea portofoliului de proteine de origine animală aflat în curs de dezvoltare. A fost numit Director financiar Cargill şi ales în Consiliul de administraţie Cargill în 2008, iar în 2011 a fost ales preşedinte şi director de operaţiuni. În 2013, când Page a fost numit preşedinte executiv, MacLennan a devenit Director executiv.

„De multe ori evaluăm diviziile de afaceri Cargill în raport cu alte divizii de afaceri Cargill … Dar, pentru noi, multe dintre cele mai mari provocări şi oportunităţi de dezvoltare — şi, bineînţeles, concurenţii noştri — se află în afara companiei, iar acestea sunt aspectele la care ne referim când vorbim despre nevoia de a fi mai orientaţi spre exterior.”
— David W. MacLennan, Director executiv Cargill
 

În 2015, odată cu sărbătorirea primilor 150 de ani Cargill, provocarea cu care se confruntă MacLennan este poziţionarea companiei pentru dezvoltare în viitor. Pentru aceasta, el readuce compania înapoi, la aspectele fundamentale, solicitând o concentrare mai mare pe succesul clienţilor, pe eficienţa operaţională şi pe asigurarea faptului că portofoliul Cargill vizează în mod eficient oportunităţile prin care compania poate deveni lider de piaţă. De asemenea, MacLennan încearcă să inspire o cultură de viteză şi agilitate, cu accent pe responsabilitate şi căutând răspunsuri în afara companiei Cargill.

O altă zonă de interes este reprezentată de membrii Cargill. MacLennan consideră că o performanţă înaltă consecventă are la bază un mediu de lucru sigur şi incluziv, în care angajaţii se pot dezvolta — la fel ca el — contribuind totodată la succesul companiei. De asemenea, el recunoaşte imensa responsabilitate a companiei Cargill şi a membrilor săi faţă de contribuţia la rezolvarea unora dintre cele mai urgente probleme ale lumii, inclusiv modul în care se poate hrăni în mod durabil o lume care, cât de curând, va număra nouă miliarde de oameni.

„În aceşti primi 150 de ani ai companiei, în fiecare moment de importanţă vitală, unul sau mai mulţi dintre membrii Cargill au ieşit în faţă şi au adus contribuţii majore”, spune MacLennan. „Este moştenirea noastră. Este în ADN-ul nostru. Aşa suntem noi. Ne vom confrunta cu provocări. Le consider oportunităţi prin care oamenii pot aduce contribuţii vitale, prin care această companie va deveni şi mai extraordinară. Am mare încredere în direcţia în care ne îndreptăm şi în rolul nostru ca lider la nivel mondial.”